TVR 1 difuzează în premieră, începând de luni, 15 noiembrie, primul episod din seria a şasea a serialului Anatomia lui Grey. În fiecare zi de luni, de la ora 22.00, telespectatorii vor afla ce cazuri rezolvă doctorii şi stagiarii de la spitalul Seattle Grace, dar şi în ce fel evoluează relaţiile dintre Meredith Grey (actriţa Ellen Pompeo), Derek Shepherd (interpretat de Patrick Dempsey), Cristina Yang (interpretată de Sandra Oh), Isobel "Izzie" Stevens (rol jucat de Katherine Heigl), Alex Karev (jucat de Justin Chambers), Miranda Bailey (actriţa Chandra Wilson), Richard Webber (jucat de James Pickens Jr.), Callie Torres (actriţa Sara Ramirez), Mark Sloan (jucat de Eric Dane), Lexie Grey (interpretată de Chyler Leigh) şi Owen Hunt (rol asigurat de actorul Kevin McKidd).
În primul episod, angajaţii spitalului Seattle Grace se confruntă cu urmările morţii bruşte a fostului lor coleg şi prieten, George O’Malley, aşa cum anunţa finalul sezonului cinci. Cu toţii sunt foarte afectaţi şi fiecare îşi găseşte modul propriu de a reacţiona şi de a suporta durerea. Mama lui George se întoarce şi este pusă în faţa unei decizii deosebit de dificile: ce se va întâmpla cu organele fiului ei?
Serialul Anatomia lui Grey este câştigătorul a nu mai puţin de 37 de premii internaţionale, dintre care două Globuri de Aur: în 2006, Sandra Oh (interpreta Cristinei Yang) - cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial de televiziune, iar în 2007 - pentru cel mai bun serial de televiziune. Actorii din rolurile principale, dar şi serialul în sine au mai obţinut alte 95 de nominalizări (Emmy, Globul de Aur) de la momentul când serialul american a început să ruleze pe micile ecrane (anul 2005). În prezent, pagina de fani a serialului Anatomia lui Grey de pe Facebook a ajuns la impresionantul număr 10.000.000 de admiratori.
Concurs Anatomia lui Grey
Fanii Anatomia lui Grey, serial care reintră în grila de programe a TVR 1 cu sezonul al şaselea, din 15 noiembrie, au ocazia să afle ultimele noutăţi despre eroii favoriţi şi informaţii despre fiecare episod, de pe site-ul TVR (www.tvr.ro/anatomialuigrey). Mai mult, tot din 15 noiembrie, cei mai fideli telespectatori pot câştiga, prin concurs, hanorace originale „Grey’s Anatomy”, iar de sărbători, o fotografie cu autograf, în original, semnată de Kevin McKidd (Dr. Owen Hunt).
Alte info despre serial:
Deşi este unul dintre cele mai populare seriale la nivel mondial, fiind difuzat în zeci de ţări, nu toată lumea ştie că titlul său provine de la una dintre cărţile de căpătâi ale medicinei, „Gray’s Anatomy of the Human Body”, scrisă de Henry Gray, un faimos anatomist şi chirurg londonez al secolului al XIX-lea. De asemenea, titlul fiecărui episod al serialului este inspirat din numele unei piese muzicale aparţinând unor artişti cunoscuţi (Beatles, R.E.M., Michael Jackson, Pearl Jam etc.).
Alegerea actorilor celor mai potriviţi pentru rolurile medicilor de la Spitalul Seattle Grace are şi ea curiozităţile ei. Iniţial, pentru rolul doctorului Derek Shepherd a fost propus Rob Lowe, însă ideea nu s-a concretizat. Pe de altă parte, Patrick Dempsey, actualul „Dr. Shepherd”, a dat o probă pentru rolul doctorului Chase din serialul companiei FOX Dr. House (difuzat şi el de TVR), înainte de a participa la casting pentru rolul din Anatomia lui Grey. De asemenea, Sandra Oh, actriţa care a câştigat un „Glob de Aur” în 2006 pentru interpretarea personajului Cristina Yang, a dat iniţial probă pentru a obţine rolul Dr. Miranda Bailey.
Anatomia lui Grey la TVR 1: TVR 1 este singurul post românesc care a mai difuzat şi primele cinci serii ale producţiei Anatomia lui Grey începând cu ianuarie 2007. TVR 1 a transmis primele două serii din Anatomia lui Grey (cuprinzând 36 de episoade în total) din ianuarie până în septembrie 2007. Cele 25 de episoade ale seriei trei s-au difuzat la TVR 1 din ianuarie până în august 2008. Sezonul patru al serialului (17 episoade) a putut fi urmărit la TVR 1 în perioada octombrie 2008 – februarie 2009. Cea de-a cincea serie (23 de episoade) a fost vizionată la TVR 1 din septembrie 2009 până în februarie 2010.
Se afișează postările cu eticheta Sandra Oh. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sandra Oh. Afișați toate postările
luni, 15 noiembrie 2010
miercuri, 3 noiembrie 2010
Seria a şasea din Anatomia lui Grey vine la TVR1 pe 15 noiembrie
Din 15 noiembrie, TVR 1 difuzează, în premieră pentru România, o nouă serie din Anatomia lui Grey, serialul de succes produs de Studiourile ABC. Cele douăzeci şi trei de noi episoade vor putea fi urmărite la TVR 1 în fiecare zi de luni, de la ora 22.00.
Serialul Anatomia lui Grey este câştigătorul a nu mai puţin de 37 de premii internaţionale, dintre care două Globuri de Aur: în 2006, Sandra Oh (interpreta Cristinei Yang) - cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial de televiziune, iar în 2007 - pentru cel mai bun serial de televiziune. Actorii din rolurile principale, dar şi serialul în sine au mai obţinut alte 95 de nominalizări (Emmy, Globul de Aur) de la momentul când serialul american a început să ruleze pe micile ecrane (anul 2005). În prezent, pagina de fani a serialului Anatomia lui Grey de pe Facebook a ajuns la impresionantul număr 10.000.000 de fani.
Despre serialul Anatomia lui Grey
Doctorii de la Spitalul Seattle Grace au de-a face cu viaţa şi moartea în fiecare zi, motiv pentru care îşi regăsesc sprijinul în prietenia care îi leagă, iar uneori merg cu poveştile chiar mai departe decât ceea ce înseamnă doar prietenia. Împreună, ei descoperă că nici medicina, nici relaţiile care îi leagă nu pot fi tranşate în alb şi negru. Viaţa reală se vede, se trăieşte doar în nuanţe de gri.
Din distribuţia serialului Anatomia lui Grey fac parte: Ellen Pompeo (alias Meredith Grey), Patrick Dempsey (în rolul lui Derek Shepherd), Sandra Oh (care o interpretează pe Cristina Yang), Katherine Heigl (în rolul lui Isobel "Izzie" Stevens), Justin Chambers, interpretul lui Alex Karev, Chandra Wilson (alias Miranda Bailey), James Pickens Jr. (în rolul lui Richard Webber), Sara Ramirez (joacă rolul lui Callie Torres), Eric Dane (în rolul lui Mark Sloan), Chyler Leigh (o interpretează Lexie Grey) şi Kevin McKidd (pentru rolul Owen Hunt).
Serialul Anatomia lui Grey a fost creat şi produs de Shonda Rhimes ("Introducing Dorothy Dandridge"), producători executivi ai serialului fiind Betsy Beers ("Casanova"), Mark Gordon ("Saving Private Ryan"), Krista Vernoff ("Law & Order"), Rob Corn ("Chicago Hope"), Mark Wilding ("Jake: 2.0") şi Allan Heinberg ("The O.C. ").
Anatomia lui Grey la TVR 1: TVR 1 este postul care a mai difuzat şi primele cinci serii ale producţiei Anatomia lui Grey începând cu ianuarie 2007. TVR 1 a transmis primele două serii din Anatomia lui Grey (cuprinzând 36 de episoade în total) din ianuarie până în septembrie 2007. Cele 25 de episoade ale seriei trei s-au difuzat la TVR 1 din ianuarie până în august 2008. Sezonul patru al serialului (17 episoade) a putut fi urmărit la TVR 1 în perioada octombrie 2008 – februarie 2009. Cea de-a cincea serie (23 de episoade) a fost vizionată la TVR 1 din septembrie 2009 până în februarie 2010.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)