Serialul produs de HBO Central
Europe în România a concurat alături de producţiile româneşti Narcisa – Iubiri nelegiuite -
Antena 1, Pariu cu viaţa - Pro TV, şi Trăsniţii – Prima Tv, şi s-a bucurat de
cel mai mare număr de voturi din partea publicului.
Pentru a ridica premiul au fost prezenţi la gală
actorii: Marcel Iureş, Tamara Creţulescu şi Gabriela Butuc, alături de
reprezentanţii HBO.
În derivă se concentrează pe una dintre
caracteristicile societăţii moderne, şedinţa de terapie, văzută prin ochii unui
psihoterapeut de elită. Fiecare episod se
axează pe câte o sesiune de terapie – patru şedinţe individuale între
psihoterapeut şi pacienţii săi, urmate de câte un episod săptămânal în care
personajul principal îşi vizitează propriul terapeut.
Marcel Iureş interpretează rolul principal – cel al
psihoterapeutului Andrei Poenaru, al cărui univers profesional şi personal pare
să se destrame, săptămână de săptămână.
Serialul În derivă s-a bucurat de reacţii
pozitive din partea publicului român şi, ca urmare, la începutul anului viitor
vor începe filmările pentru cel de-al doilea sezon.
HBO România este premiat pentru a doua oară în cadrul
Galei Premiilor TV Mania după ce, în urmă cu un an, Lumea văzută de Ion B.,
documentarul produs de HBO România, câştiga premiul special al juriului.
Premiile TV Mania se află la a 11-a ediţie şi premiază în
fiecare an vedetele, emisiunile şi serialele româneşti cele mai apreciate de
către public.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu