Se afișează postările cu eticheta Narcisa sălbatică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Narcisa sălbatică. Afișați toate postările

miercuri, 4 ianuarie 2012

Vladimir Drăghia caută femeia ideală la Antena 1

Cel mai bun baiat rau își caută jumătatea. Vladimir Drăghia, fostul actor din "Narcisa sălbaică" şi "Narcisa: iubiri nelegiute"  va fi protagonistul celui de-al treilea sezon al show-ului de succes Burlacul. Înscrierile la casting au început deja.

După ce Cătălin Botezatu și-a căutat aleasa inimii, iar miliardarul Edward Popescu Strohlen a găsit-o, un alt burlac este acum în căutarea sufletului pereche. Vladimir Drăghia, actorul care a cucerit inimile telespectatoarelor în serialul Narcisa Sălbatică, este Burlacul celui de-al treilea sezon al show-ului de succes difuzat de Antena 1.

Pe lângă un look fresh care atrage privirile tuturor femeilor, Vladimir are și alte atuuri care îl fac să fie unul dintre cei mai râvniți burlaci ai momentului. A fost campion european la natație și, cu toate că înotul îi ocupa cea mai mare parte din timp, Vladimir a promovat cu succes testele SAT, pentru a obține o bursă de studiu în Statele Unite. Întorsăturile vieții l-au făcut însă să își descopere pasiunea pentru actorie și regie.

Femeia pe care o caută Vladimir trebuie să fie puternica, dar feminină, deșteaptă și cochetă. Să aibă un suflet bun și să își dorească ca, împreună cu el, să întemeieze o familie.

Tinerele care cred că îl pot cuceri pe Vladimir sunt așteptate să se înscrie la casting sunând la numărul de telefon: 073.00.99.77 sau trimițând un mail la adresa: casting@antena1.ro.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Actriţa zilei

Interpreta Narcisei din "Narcisa sălbatică" şi "Narcisa: iubiri nelegiute", actriţa Alina Puşcaş îşi aniversează ziua de naştere. Gossip TV şi Devoratorul de TV îi urează "La Mulţi Ani!" şi la cât mai multe roluri bune!

luni, 5 septembrie 2011

Actorii din Narcisa: Iubiri nelegiuite pe coperta noului numar din TV Mania


Daca vreti sa aflati mai multe amanunte despre moul sezon al serialului Narcisa salbatica - Narcisa: Iubiri nelegiuite de la Antena 1, nu ratati noul numar din TV Mania. Plus multe alte surprize pe care nu trebuie sa le ratati!

Actorii zilei

Azi revine la Antena 1 un nou sezon al telenovelei "Narcisa salbatica" - "Narcisa: iubiri amagitoare". Nu-i numim, insa cei din distributie sunt actorii zillei, chiar daca sunt multi noi!

marți, 30 august 2011

Selena Gomez pe coperta revistei BRAVO

Noul numar al revistei BRAVO o are pe Selena Gomez pe coperta, vedeta din "Magicienii din Waverly Place". Din acest numar mai pteti citi despre Ashley Tisdale, Robert Pattinsonm, Triumful dragostei, Narcisa salbatica, Alexa din Pariu cu viata si multe alte surprize. Nu uitati de postere cu Teen Wolf, Zac Efron si Demi Lovato sau de cartea pe care o puteticumpara odata cu revista. .

vineri, 29 iulie 2011

Joacă la fel ca-n "Narcisa sălbatică"

Din această toamnă, telespectatorii se vor bucura de al treilea sezon al superproducţiei „Narcisa salbatică”. Până atunci însă, cel mai iubit serial romanesc le propune românilor un megaconcurs. Fanii telenovelei au acum şansa de a fi mai aproape de actorii care le-au cucerit inimile.  Un concurs incitant, cu o miză uriaşă – un rol în următorul sezon al telenovelei este surpriza pe care echipa de la Narcisa sălbatică le-a pregătit-o telespectatorilor săi.
            Narcisa sălbatică revine din toamnă la Antena 1 iar telespectatorii vor avea ocazia să urmărească cel de-al treilea sezon al celui mai iubit serial românesc, care s-a menţinut mereu pe prima poziţie în clasamentul serialelor  de televiziune. Intriga, emoţia şi acţiunea plină de suspans a celui mai frumos basm al timpurilor noastre i-a captivat pe telespectatorii micilor ecrane,  care au de acum şansa să fie mai aproape de actorii lor preferaţi. Echipa de la Narcisa sălbatică le-a pregătit fanilor săi o surpriză de proporţii: un concurs incitant, cu o miză uriaşă – un rol în următorul sezon al telenovelei.
Nu trebuie decât să încarci un clip video în care interpretezi una dintre cele şase scene oferite drept model pe home-page-ul site-ului, http://narcisasalbatica.a1.ro/, iar apoi, completând date;e personale ai şansa să câştigi una dintre cele patru superpremii oferite:  un rol în următorul sezon al telenovelei „Narcisa sălbatică”, o zi petrecută pe platoul de filmare alături de actori, apariţia în promo-ul care anunţă revenirea din toamnă a telenovelei sau o masă în oraş alături de unul dintre actorii preferaţi.
Desemnarea câştigătorilor se va face în funcţie de numărul de voturi primite pentru fiecare clip video în parte, prin alegerea câştigătorilor dintre cei care s-au inscris pe site-ul de concurs până la 21 august 2011 ora 23:59.
Mai multe detalii despre concurs puteţi găsi pe site-ul  http://narcisasalbatica.a1.ro/.
Din toamnă, cel de-al treilea sezon al superproducţiei Narcisa sălbatică revine la Antena 1, sub un nou nume:  Iubiri nelegiuite. Filmările pentru noul sezon au început deja, iar povestea debutează cu răsturnări de situaţie ce vor captiva telespectatorii chiar de la primele episoade.

luni, 18 iulie 2011

Ştirea de la prima oră!Ilinca Vandici pe coperta TV Mania cu un look nou

Noul număr al revistei TV Mania o are pe copertă pe Ilinca Vandici care are un nou look şi aduce o mulţime de exclusivităţi despre noul sezon din telenovela "Narcisa sălbatică". Dacă vreţi să aflaţi despre noutăţile din toamnă ale Narcisei citiţi noul număr al revistei TV Mania.

luni, 4 iulie 2011

Ştirea de la prima oră!Vladimir Drăghia din "Narcisa sălbatică" pe coperta TV Mania

Nu rataţi acest număr al revistei TV Mania care îl are pe Vladimir Drăghia din "Narcisa sălbatică" pe copertă. Aflaţi din acest număr unde şi-a petrecut actorul vacanţa şi amănunte din culisele telenovelei de la Antena 1. Nu trebuie să rataţi acest număr şi pentru noutăţile dar şi pentru sedinta foto cu Drăghia.

duminică, 26 iunie 2011

La Mulţi Ani Cristi Popa!

Actorul din "În Familie", Secretul Mariei", "Fiicele marinarului" şi "Narcisa Sălbatică" îşi aniversează azi ziua de naştere. Îi urăm şi noi lui Cristi Popa "La Mulţi Ani!" şi la cât mai multe roluri.

luni, 20 iunie 2011

"Narcisa sălbatică" final de sezon plin de tensiune

Narcisa sălbatică, cel mai frumos basm al timpurilor noastre, a ajuns la finalul celui de-al doilea sezon. Tensiunea şi intriga îşi vor da întâlnire în ultimul episod din acest sezon, un final absolut neaşteptat, care a surprins până şi echipa de actori. După un sezon în care Narcisa sălbatică s-a situat în topul preferinţelor telespectatorilor, destinele personajelor atât de îndrăgite se decid în această seară de la 20:20 la Antena 1.
Cu o intrigă şi personaje spectaculoase, ce a reunit nume importante precum Draga Olteanu Matei, Magda Catone, Gabriel Dutu, Andrei Aradits, Serban Ionescu sau Ion Haiduc şi tinere talente precum Alina Puşcaş sau Vladimir Drăghia, Narcisa sălbatică le-a indus telespectatorilor săi plăcerea de a descoperi adevăratele valori umane, dragostea sinceră dar şi tensiunea unor relaţii imposibile.
Telenovela al cărei scenariu a fost coordonat de celebrul actor şi scenarist argentinian,  Gabriel Corrado, a adus în faţa publicului o imagine a vieţii reale, a cărei magie vine chiar din spectaculoasa forţă a destinului, care şi-a pus îndată amprenta pe vieţile protagoniştilor, făcându-i martori la întâmplări incredibile, transformări şi răsturnări impresionante de situaţie.
După un sezon întreg în care îndrăgita telenovelă Narcisa sălbatică a adus în faţa televizorului un numar foarte mari de telespectatori,  consolidându-şi pe zi ce trece poziţia de lider în topul serialelor româneşti, telenovela a ajuns la final pe prima treaptă a clasamentului serialelor difuzate în România indiferent de ţara de origine.
Nu rataţi în această seară, la Antena 1, de la 20:20 ultimul episod al telenovelei Narcisa sălbatică din  acest sezon, un episod în care tensiunea şi intriga vor dezvălui în cele din urmă destinul personajelor, iar multe întrebări îşi vor găsi răspunsul mult aşteptat.   
Autenticitatea poveştii pe care Narcisa şi celelalte personaje o trăiesc este elemental cheie al telenovelei difuzate de Antena 1. Întâmplările şi emotiile prin care trec  personajele, încercările la care sunt supuşi pot face parte din viaţa oricărui telespectator pentru că Narcisa Sălbatică este o poveste care se petrece în România, cu oameni obişnuiţi.

Adio Narcisa Sălbatică!Bun venit "Canan" la Antena 1

 După finalul unui sezon tumultos din Narcisa Sălbatică, în această seară la Antena 1, de la 20.20, Antena 1 vă aduce  un nou serial captivant. Vă aşteaptă o vară plină de emoţie, mister şi  pasiune, pentru că la Antena 1 debutează povestea tulburătoare a  enigmaticei CANAN!  Din 20 iunie, serialul care a cucerit Turcia vă dezvăluie destinul teribil  al unei femei puternice. CANAN a fost adoptată în copilărie de o familie bogată şi influentă, dar în adolescentă o noapte fatală i-a schimbat  viaţa. Sufletul ei curat s-a umplut de ură, iubirea ei sinceră s-a  transformat în răzbunare.  S-a întors mai puternică, mai frumoasă, mai educătoare. Şi are în minte  un singur scop: vrea să-i facă să plătească pentru greşelile trecutului...  În această vară, urmăriţi o poveste fascinantă, în care dragostea şi  răzbunarea vă vor ţine cu sufletul la gură în fiecare seară, de luni până  joi!  Nu rataţi prima întâlnire cu CANAN  - luni, 20 iunie, de la 21:45, la  Antena 1!

 An de producţie: Turcia 2011
Genul: drama
Cu: Gamze Ozcelik Pektaş, Erdinc Gulener, Semsi Inkaya, Neriman Ugur, Deniz Bolişik
Când era doar o copilă, Canan a fost adoptată de o familie foarte înstărită: Karahan. Atunci când doamna Renknaz Karahan o vede într-un sat foarte sărac pe Canan, o ia acasă pentru a-i ţine companie fiicei ei bolnave. Deşi despărţirea de mama ei este dureroasă pentru Canan, afecţiunea şi dragostea din partea noii familii îi vindecă suferinţa şi micuţa are o copilărie fericită.
Câţiva ani mai târziu, adolescenta Canan  a devenit atât de frumoasă încât Selim – nepotul lui Renknaz – se îndrăgosteşte cu uşurinţă de ea. Familia şi prietenii sunt convinşi că cei doi îndrăgostiţi se vor căsători. Dar soarta lui Canan ia o turnură neaşteptată atunci când familia pe care o îndrăgea o umileşte şi o alungă din casă. Disperată, Canan este nevoită să se căsătorească cu un bărbat pe care nu-l iubeşte. După o viaţă zbuciumată, Canan se întoarce în casa Karahan, uimindu-i pe toţi prin frumuseţe, putere şi bogăţie. Dar revenirea lui Canan nu este întâmplătoare, ea vrea să-i facă să plătească pe toţi cei care au facut-o să sufere în trecut.

vineri, 17 iunie 2011

Azi e ziua Ilincăi Vandici din "Narcisa Sălbatică"

Astăzi Ilinca Vandici din "Narcisa Sălbatică" îşi aniversează ziua de naştere. Ilinca împlineşte 25 de ani şi Gossip Tv şi Devorator TV îi urează "La Mulţi Ani!".

vineri, 10 iunie 2011

A apărut noul număr din TV Satelit

Noul număr al revistei îi are pe copertă pe cei din "Dragoste şi pedeapsă", serialul de la Kanal D. Din acest număr mai poţi afla despre "Narcisa sălbatică", Răzvan Fodor, Sore, Diana Dumitrescu, Cristina Cioran, ce vedete vor deveni mămici anul asta, plus multe alte subiecte interesante!

luni, 6 iunie 2011

Adelina Pestriţu pe coperta noului număr TV Mania

Noul număr al revistei TV Mania o are pe copertă pe Adelina Pestriţu, cea care concurează în emisiunea "Vaporul iubirii" care va începe la Antena 1. Tot din acest număr vei afla noutăţi despre Narcisa salbatică şi Ilinca Vandici care va juca în continuarea din toamnă, deşi personajul ei a murit! Alte surprize citiţi în revistă.

luni, 23 mai 2011

Actorul zilei

Astăzi Vladimir Drăghia unul dintre actorii din telenovela "Narcisa sălbatică" de la Antena 1 este actorul zilei. Pentru rolul lui Emil din serialul cunoscut şi pentru mărturisirile pe care le face în TV Mania, din acest număr.  

Ştirea de la prima oră!TV Mania te anunţă că "Narcisa sălbatică" va continua la toamnă

Noul număr al revistei TV Mania anunţă în exclusivitate că telenovela de la Antena 1, "Narcisa sălbatică", va continua şi în toamnă. Îndrăgiţii actori din rolurile principale, Alina Puşcaş, Nicole Duţu, Vladimir Drăghia şi Gabriel Duţu sunt vedetele de pe coperta acestui număr şi povestesc în exclusivitate despe culisele poveştii ce va avea o continuare. Nu rataţi acest număr plin de exclusivităţi şi materiale super despre vedete, emisiuni tv şi seriale.

vineri, 29 aprilie 2011

A apărut noul TV Satelit

Noul număr al revistei "TV Satelit" îl are pe copertă pe Adrian Ţuţu, câştigătorul de la Românii au talent, emisiunea de la Pro TV. Din acest număr mai puteţi citi despre Vladimir Drăghia şi Andrei Aradits din "Narcisa sălbatică", telenovela Aurora, Sebastian Rulli, actorii din "Rebelde" şi din "Internatul"  şi multe alte articole interesante. 

vineri, 1 aprilie 2011

Alina Puşcaş din "Narcisa sălbatică" pe coperta noului TV Satelit

Noul număr al revistei TV Satelit o are pe copertă pe Alina Puşcaş din "Narcisa sălbatică". Din acest număr puteţi citi amănunte despre Vladimir Drăghia, Ramona Hanganu, Edith Gonzalez, Mihai Petre, Răzvan Fodor, Rocsana Marcu, Dansez pentru tine, Fringe, Elizabeth Taylor, Concubina regelui, Fernando Colunga, Forest Whitaker, Dragoste dulce amară, un interviu exclusiv cu Michael Damian din "Tânăr şi neliniştit" şi multe alte surprize.

luni, 7 martie 2011

Nu ratati noul numar TV Mania

Noul numar al revistei iti aduce o multime de noutati si te poarta in lumea serialelor si a telenovelelor romanesti. Aflii mai multe despre noile vedete si emisiuni de la posturile de televiziune, despre noul serial de la TVR 1 si te poarta in culisele telenovelelor romanesti, "Iubire si onoare" si "Narcisa salbatica". Daca vreti sa vedeti mai multe fotografii din culise, le puteti vedea ceva mai tarziu, tot aici si mai multe pe contul de facebook al devoaratorului (gheorghe chelu).

marți, 1 martie 2011

De mâine Gabriel Corrado apare în Narcisa sălbatică


De mâine searã, 2 martie, telespectatorii Antenei 1 vor avea ocazia sã îl vadã pe celebrul actor şi scenarist argentinian, Gabriel Corrado, în  telenovela Narcisa Salbaticã. Personajul pe care acesta îl va interpreta este un important om de afaceri străin care ajunge sã o întâlneascã pe Narcisa, fiind fascinat de frumuseţea şi candoarea acesteia.

            În scenele din “Narcisa sãlbaticã” Gabriel o va avea alaturi  pe Augusta Lazarov, cea care va interpreta rolul Almei - asistenta sa personalã,  şi pe Alina Puşcaş - interpreta Narcisei, însã pe parcursul sãptãmânii petrecute în România pentru filmãri a avut ocazia sa îi întâlneascã pe aproape toţi membrii echipei de actori din telenovela difuzatã de Antena 1.

Gabriel Corrado nu a fost la prima vizită în România, el întâlnindu-i pe producătorii şi regizorii serialului difuzat de Antena 1 şi în această toamnă, la debutul Narcisei Sălbatice. În urma întâlnirii de atunci, Gabriel declara: “am avut câteva zile de lucru foarte intense, dar extraordinar de interesante şi pozitive, iar acum suntem on-line între echipele din Buenos Aires şi cele din Bucureşti. Cu siguranta că voi veni din nou la Bucureşti. Este important să transmitem entuziasmul, dăruirea şi farmecul acestui gen de activitate în care suntem implicaţi cu toţii, echipa de producţie şi echipa de creaţie, pentru ca proiectul nostru să fie cel mai bun.”

Debutul artistului ca actor în proiectul pe care îl coordoneazã a culminat cu sosirea primãverii, aşa cã îndrãgitul argentinian va profita de ocazie pentru a oferi astfel un mãrţişor tuturor româncelor care îl vor urmãri în fiecare searã, de luni până joi, de la ora 22.00, la Antena 1.