joi, 28 aprilie 2011

Diana Dumitrescu la Doamne de Poveste


Duminica, de la 16.30, la “Doamne de poveste”, Olivia Steer o are invitata pe actrita Diana Dumitrescu, o tanara care a reusit sa castige inimile celor de ACASA cu rolurile jucate in productiile “Razboiul sexelor”, “Regina”, “Aniela” sau “Iubire si onoare”.
Intr-un interviu emotionant, frumoasa actrita isi aminteste de clipele fericite ale copilariei, traite la malul marii, in Constanta. ”Consider ca am fost un copil norocos, am avut o copilarie foarte frumoasa, am avut noroc cu tata care naviga si nu ne-a lipsit niciodata nimic. Mama a fost in permanenta acasa, a fost tot timpul langa noi... Mama mea pana sa se casatoreasca a prezentat moda la casa de moda din Constanta si am vrut si eu sa fiu fotomodel ca mama, apoi am mai vrut sa fiu avocat, apoi pescarita. De ce? Nu stiu, pur si simplu. Nu-mi placea pestele, dar vroiam sa fiu pescarita”, marturiseste Diana.
Ca pentru orice tanara crescuta intr-o familie fericita si pentru Diana Dumitrescu sosirea la Bucuresti a fost dificila. “Foarte mult timp am trait in lumea mea, aveam o lume roz unde toti oamenii erau draguti, amabili, prietenii mei. Apoi, in Bucuresti a fost greu pentru ca eram singura. Am avut foarte multe momente cand eram singura si uneori ma bufnea plansul pentru ca realizam cat imi e de dor de familie. Plangeam si intram intr-un soi de depresie, dar a doua zi ma trezeam de dimineata, ma duceam la munca si uitam totul”, isi aminteste interpreta Oxanei din telenovela “Iubire si onoare” despre primele ei clipe petrecute in capitala.
Ce a fost insa mai greu a trecut, Diana s-a inconjurat de prieteni, a cunoscut succesul,  si a gasit, la sute de kilometri de casa parinteasca, marea iubire- pe Ducu. “La inceput nu ne-am inteles foarte bine, ba din contra, il evitam prin Buftea.  Tarziu am inceput, deja lucram de 3 luni de zile impreuna cand am inceput sa vorbim mai mult, sa glumim, a inceput sa fie amuzant si dragut si am inceput sa ne cunoastem mai bine si s-a format o legatura. Aveam momente in care imi era greu si de multe ori il sunam si ii povesteam, stateam de vorba cu el si ma sfatuiam. Ducu e o persoana care da niste sfaturi foarte bune”, marturiseste actrita pentru “Doamne de poveste”.
Portretul unei tinere actrite care a devenit idolul unei generatii si care, prin rolurile jucate, a reusit sa cucereasca inima publicului, duminica, 1 mai, de la 16.30, ACASA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu