Cabral si Andreea Patrascu au facut un adevarat tur de forta in Paris: au vizitat 16 obiective turistice in vacanta de iarna pe care au petrecut-o in capitala Frantei si s-au intors cu forte proaspete pentru filmarile de la productiile “Iubire si onoare” (ACASA) si “Mostenirea” (PRO TV).
Celor doi indragostiti nu le-a scapat nimic din frumusetile Parisului: “Si am vazut aproape tot ce se putea: Muzeul Luvru, Arcul de Triumf, Champs-Élysées, Place de la Concorde, La Madeleine, Turnul Eiffel, Basilica Sacre Coeur, Catedrala Notre Dame, Cabaretul Moulin Rouge, Domul Invalizilor, Podul Alexandru al III-lea, La Defense, Centrul Pompidou, Primaria Parisului, Pont Neuf, Parcul Disneyland. Cu toate ca pentru Cabral aproape toate obiectivele erau deja bifate, lui i-a facut mare placere sa-mi fie ghid si sa-mi arate mare parte dintre cele mai vizitate puncte ale Parisului”, povesteste Andreea, interpreta lui Coco din telenovela “Iubire si onoare”, care se intoarce din 24 ianuarie ACASA de luni pana joi de la 20.30 cu un sezon nou.
“Acum, daca ne-am mai agita putin, am putea fi amandoi ghizi turistici in Paris, Am avut mare noroc si cu vremea, care ne-a rasfatat in ianuarie cu 12-15 grade. Cu plus”, adauga Cabral, prezentatorul emisiunii “Povestiri de noapte”.
Andreea si Cabral au profitat de vremea frumoasa pentru a se plimba pe jos prin Paris: “Calatoria a fost una foarte reusita. In plus, am revazut persoane dragi noua si asta nu poate decat sa ne bucure. Parisul este una dintre cele mai reusite destinatii de vacanta in care am ajuns.”
Cabral si Andreea Patrascu vor fi invitati luni, 17 ianuarie de la ora 17.45 la “Happy Hour” (PRO TV), unde vor povesti ce peripetii au avut in vacanta petrecuta la Paris, printre care experienta inedita din avion sau la ce a fost nevoita Andreea sa renunte din bagaj pentru a reusi totusi sa se imbarce. Mai multe fotografii din vacanta celor doi vor putea fi vazute incepand de maine pe blogul andreeapatrascu.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu