luni, 21 februarie 2011

Mr. Big în varianta turcească vine Acasă

Serhan Yavaş, protagonistul telenovelei “Promisiunea”, ce se va difuza din 7 martie, ACASA, este un actor de origine turca cu o cariera in plina ascensiune, un barbat sarmant si fermecator asemenea lui Mr. Big din serialul “Sex and the City”, cu care adesea este comparat.
          In “Promisiunea”, el il interpreteaza pe Menderes, un barbat care vrea sa-si recastige viata si sa-si croiasca propriul destin dupa voia inimii, chiar daca cei din jurul lui ii stau impotriva.
Serhan Yavaş a ajuns sa joace in “Promisiunea” dupa ce producatorii telenovelei l-au remarcat intr-o reclama la ciocolata si au decis ca el trebuie sa fie Menderes. El a fost impresionat de povestea personajului principal si a acceptat fara ezitare provocarea de a-i da viata. Dupa acest rol, actorul a inceput sa primeasca foarte multe oferte pentru noi filme.  
Serhan Yavaş a defilat pe podiumuri in prezentari de moda, a aparut in mai multe reclame pentru branduri de renume, a fost chiar si instructor de tenis, insa viata l-a adus pe platourile de filmare, astfel visul lui din copilarie a devenit realitate, acela de a fi actor: “Cea care m-a descoperit pe mine ca model este oglinda din camera mea”, spune amuzat protagonistul telenovelei turcesti de la ACASA.
Isi iubeste meseria de actor si o face cu pasiune si bucurie, chiar daca nu intotdeauna este usor: “Un rol nu este simplu de jucat, ai nevoie de timp pentru pregatire, documentare, pentru vizualizarea personajului incat acesta sa fie credibil”, declara Serhan Yavaş.
In ceea ce priveste viata personala, Serhan Yavaş este divortat, in prezent nu este implicat in nicio alta relatie sentimentala si are o fiica de 10 ani, pe care o iubeste foarte mult si careia ii dedica majoritatea timpului sau liber. In 1999, cand s-a casatorit, a fost nevoit sa renunte la modelling, insa divortul i-a adus libertatea de a face in sfarsit ce si-a dorit mereu, actorie.
Serhan Yavaş este o persoana care si-a dezvoltat un mod cerebral de a privi lucrurile, mai mult decat sentimental. In viata reala el nu a devenit niciodata victima dragostei pentru ca nu a cunoscut niciodata dragostea: “Doar pentru ca ii spui cuiva “iubitule” nu inseamna ca asta este iubire. Iubirea nu se termina! Cele care se termina nu sunt iubiri, sunt indragosteli!”, spune faimosul actor.
Incearca sa duca o viata linistita, sa se bucure de fiecare moment pe care il traieste, este un om care are respect fata de munca si colegi si care iubeste oamenii. Marturiseste ca uraste traficul aglomerat, galagia marilor orase, alcoolul si tigarile.
Din 7 martie, telespectatorii il vor urmari pe Serhan Yavaş, un actor celebru, frumos, fascinant si elegant, care face tot ce-i sta in putinta sa-si urmeze visurile, asemenea lui Menderes, personajul pe care il interpreteaza in telenovela turceasca “Promisiunea”, numai ACASA.

Un comentariu: