O vară fierbinte se anunţă ACASĂ, plină de pasiuni aprinse şi poveşti de iubire. Marlene Favela şi Mario Cimarro vor spune o frumoasă poveste de iubire în „Los Herederos del Monte”, în timp ce Elizabeth Gutierrez, Segundo Cernadas şi Ana Layevska vor veni ACASĂ în „El Fantasma de Elena” (foto). Cel mai sexy actor de telenovele şi unul dintre cele mai populare staruri latinoamericane, Fernando Colunga va încinge şi mai tare atmosfera ACASĂ, alături de Lucero în „Soy Tu Duena”, iar telespectatorii se vor răcori în „Aurora”, povestea unei fete al cărei destin este îngheţat în timp.
După şase ani de absenţă din lumea telenovelelor, Aracely Arambula se întoarce într-un mod spectaculos pe micile ecrane, într-o telenovelă de epocă şi interpretând un dublu rol, al gemenelor Regina şi Aymee, în vara aceasta ACASĂ, în „Inimă sălbatică”. Eduardo Yanez îl va interpreta pe Juan del Diablo în „Inimă sălbatică”, iar în distribuţia telenovelei telespectatorii telenovelei îi vor putea vedea şi pe Osvaldo Rios, Laura Flores, Angelique Boyer şi Sebastian Zurita.
Mario Cimarro şi Marlene Favela sunt din nou împreună pe micile ecrane, după „Pisica sălbatică”, de această dată în „Los Heredores del Monte”, povestea a cinci fraţi a căror viaţă este tulburată de apariţia singurei fiice biologice a tatălui lor adoptiv.
Iubirea adevărată învinge orice obstacol, dar când piedicile par a veni de pe altă lume, atunci ce rămâne de făcut? Elizabeth Gutierrez („Cealaltă faţă a Analiei”) şi Segundo Cernadas („Suflet rătăcit”) sunt bântuiţi de fantomele trecutului şi luptă pentru iubirea lor în „El Fantasma de Elena”, o altă telenovelă fierbinte a verii, pe care telespectatorii o vor putea urmări ACASĂ. Ana Layevska vine şi ea în „El Fantasma de Elena”, pentru prima dată în dublu rol. Telenovela a înregistrat un real succes atât în America de Sud, cât şi în Europa, şi a fost distribuită în 70 de ţări din întreaga lume, în care a fost lider de audienţă, iar criticii de specialitate au apreciat povestea.
Fernando Colunga, numit de revista People en Espanol cel mai sexy actor de telenovele, Fernando Colunga se întoarce ACASĂ într-o nouă superproducţie, „Soy Tu Duena”, în care joacă alături de Lucero. Gabriela Spanic, actriţa care a vizitat şi România la invitaţia postului ACASĂ şi care a jucat şi în „Numai iubirea”, se întoarce şi ea la telenovele în „Soy Tu Duena”, iar fanii acesteia o vor putea vedea mai sexy ca niciodată, într-un rol negativ.
O poveste cu totul atipică, ce abordează un subiect nemaiîntâlnit până acum în telenovele, criogenia, „Aurora” îi va răcori pe telespectatori în vara aceasta, ACASĂ. O telenovelă complexă, cu multe personaje, „Aurora” îi are în rolurile principale pe Sara Maldonado („Paradisul blestemat”), Eugenio Siller („Fructul oprit”) şi Jorge Luis Pila („Căutând-o pe Elis”, „Destine furate”). Din distribuţia telenovelei mai fac parte şi focoasa Aylin Mujica („Fără sâni nu există Paradis”, „Săracii tineri bogaţi”), Vanessa Pose, sau Sonya Smith („Căutând-o pe Elisa”).
După ce a vizitat România, a jucat în telenovela „Inimă de ţigan” şi a spart recorduri de audienţă cu „Salome”, Edith Gonzalez se întoarce ACASĂ în rolul vieţii ei, „Dona Barbara”. În telenovela pentru care Edith Gonzalez a învăţat să călărească, să mânuiască lasoul, să tragă cu pistolul, să conducă tractorul şi să fumeze trabuc, „Dona Barbara”, actriţa îi are ca parteneri de ecran pe Christian Meier şi Genesis Rodriguez, între care a început şi o frumoasă şi reală poveste de iubire pe platourile de filmare.
În plus, telespectatorii vor rămâne ACASĂ printre arome delicioase cu de Ana Layenska şi Gabriel Soto în „Impostoarea”, vor iubi cu pasiune alături de „Kassandra” şi vor alege între bine şi rău în „Demon şi înger”. Angelique Boyer îşi caută în continuare iubirea ACASĂ în „Teresa”, în timp ce Danna Garcia şi Segundo Cernadas îşi construiesc propriul destin, în „Suflet rătăcit”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu