Timpul trece chiar şi pentru unii dintre cei mai răsfăţaţi adolescenţi din lume. Sâmbătă, 16 octombrie, de la 13:05, telespectatorii Pro Tv îi vor putea urmări pe idolii lor din Gossip Girl: Intrigi la New York într-o nouă ipostază: aceea de studenţi. Bineînţeles, asta nu înseamnă sfârşitul petrecerilor glamuroase, al hainelor de designer, al alianţelor trecătoare, sau al intrigilor incisivei Gossip Girl, cea căreia nu-i scapă nimic. Primul episod a debutat în forţă atunci când a fost difuzat în SUA şi a fost urmărit de 2.55 milioane de telespectatori.
În cel de-al treilea sezon al serialului, care debutează la Pro Tv sâmbătă, 16 octombrie, Blair, Dan şi Vanessa merg la New York University, iar Nate merge la Columbia University. Jenny se bucură de o popularitate ieşită din comun printre celelalte colege de liceu, iar Chuck preia frâiele afacerii familiei sale, alături de Lily van der Woodsen. Numeroşi artişti, care mai de care mai renumiţi, vor putea fi urmăriţi în cel de-al treilea sezon al serialului Gossip Girl: Intrigi la New York, fie că vor fi actori invitaţi, fie că vor avea apariţii episodice. Hilary Duff, Joanna Garcia, Tyra Banks, William Baldwin, Lady GaGa, Tory Burch, Jimmy Fallon, Plastiscines, Georgina Chapman şi Sonic Youth se alătură, chiar dacă unii pentru doar câteva momente, distribuţiei de invidiat din Gossip Girl: Intrigi la New York. Noul sezon nu a fost nicidecum unul lipsit de controverse. Cel de-al nouălea episod conţine o scenă de sex în trei, iar numeroase grupuri de părinţi au cerut postului de televiziune CW să nu difuzeze respectivul episod. Aceste cereri au fost însă ignorate, iar postul a anunţat că episodul cu numărul 9 va fi difuzat aşa cum fusese planificat.
Supermodelul Tyra Banks, cea care va interpreta rolul unei actriţe disperată să se relanseze, a mărturisit că este înnebunită după Gossip Girl: Intrigi la New York . “Sunt un mare fan al acestui serial, l-am iubit pur şi simplu încă de la primul episod”, a declarat Tyra. Modelul, care a defilat pentru celebra casă de modă Victoria’s Secret, s-a declarat foarte mulţumită şi de colaborarea cu Eric Daman, cel care se află în spatele ţinutelor din serial, “responsabile” de faptul că lasă de fiecare dată telespectatorii cu răsuflarea tăiată. “Auzisem numai lucruri extraordinare despre el, urmăresc serialul în fiecare săptămână şi văd foarte bine ce face. Având un trecut în modă, cunosc foarte bine acest domeniu şi ştiu ce e bine şi ce nu, iar Eric reuşeşte, de fiecare dată, să facă lucrurile foarte bine a recunoscut Tyra. Hilary Duff se alătură distribuţiei şi dă viaţă Oliviei Burke, o actriţă faimoasă care urmează cursurile New York University pentru a experimenta viaţa de student obişnuit. Paradoxal, Olivia nu-şi doreşte nimic altceva decât să treacă neobservată în rândul celorlalţi studenţi. Ca şi Tyra, Hilary s-a declarat un fan înrăit al serialului şi a recunoscut că Chuck este personajul ei preferat din toate timpurile.
Şi Blake Lively, una dintre veteranele serialului, interpreta Serenei, a fost extrem de încântată de revenirea pe platourile de filmare pentru cel de-al treilea sezon. “Sincer, când suntem în vacanţă, îmi lipseşte foarte mult echipa din spatele acestui proiect. Cu ceilalţi actori mă mai întâlnesc la tot felul de evenimente la care merg, dar echipa noastră este minunată. Ne iubim pur şi simplu, abia aşteptăm să ne revedem şi asta îmi lipseşte cel mai mult atunci când nu filmăm”, a declarat Blake. La fel de încântată de revenire s-a declarat şi Taylor Momsen, mai ales că Jenny, personajul interpretat de ea, revine cu un nou look. “Îmi place foarte mult acest personaj, deoarece se schimbă constant” a declarat Taylor . “Jenny a evoluat în permanenţă, în fiecare sezon a fost alt personaj, dar cu aceleaşi valori. Acest sezon va fi ultimul în care ea va mai apărea, dar va avea bani, aşa că va fi foarte interesant de văzut ce va face cu ei”, a dezvăluit Taylor. Noul sezon scoate la iveală o nouă latură a lui Jenny, care nu se va da în lături de la a face orice pentru a ieşi în evidenţă. Mai mult decât atât, ea se va îndrăgosti de Nate, dar un gest necugetat dintr-un moment de rătăcire îi va aduce o serie întreagă de neplăceri.
esti cel mai bun ca ai postat cand incepe sezonu'.
RăspundețiȘtergeremultumim :*