joi, 21 octombrie 2010

Heaven va avea sezonul doi


Haven, serialul original SyFy (Sci Fi) Universal de la producătorul independent de succes, Entertainment One (eOne), a fost reînnoit cu sezonul al doilea. Producţia noului sezon de 13 episoade va începe în Nova Scotia în primăvara lui 2011, iar premiera va avea loc în vara lui 2011.

Haven, cu Emily Rose, este bazat pe romanul celebrului autor, Stephen King, “The Colorado Kid”. Serialul o înfăţişează pe Audrey Parker, agent FBI, ce primeşte o slujbă în orăşelul Haven, Maine şi descoperă la scurt timp secretele numeroase ale oraşului. Un refugiu vechi pentru oamenii cu o serie de abilităţi supranaturale, Haven deţine şi cheia dezlegării misterelor din trecut ale lui Audrey. Printre oamenii oraşului se numără şi poliţistul local Nathan Wuornos (Lucas Bryant) şi misteriosul şi fermecătorul Duke Crocker (Eric Balfour). 

Echipa creativă din spatele lui Haven îi include pe Scott Shepard (Tru Calling, The Dead Zone) precum şi pe partenerii săi, producătorii executivi Lloyd Segan şi Shawn Piller (The Dead Zone, Wildfire, Greek) cărora li se alătură John Morayniss (Hung, Rookie Blue) Noreen Halpern (Hung, Rookie Blue) şi Laszlo Barna (The Bridge, Call Me Fitz) de la eOne.  Pilotul a fost scris de Sam Ernst şi Jim Dunn (The Dead Zone) care sunt producători executivi ai serialului. 

Haven este produs de Entertainment One în parteneriat cu Piller, Segan şi Shepherd şi a fost prima proprietate produsă de Syfy la nivel internaţional: în Statele Unite cu Syfy şi global prin intermediul Universal Networks International (UNI) şi al Canwest în Canada.  Haven a avut premiera la Syfy pe 9 iulie în Statele Unite, iar primul sezon s-a încheiat pe 8 octombrie. A debutat la Canwest în Canada pe 12 iulie, 2010 şi este difuzat în premieră la nivel internaţional prin intermediul canalelor UNI (în afară de Canada şi Scandinavia).  Universal Networks International va continua lansarea internaţională a serialului Haven în octombrie, rulând sezonul 1 pe 19 canale Syfy Universal, la nivel internaţional, pe parcursul acestei lunii.

Entertainment One controlează drepturile de distribuţie în întreaga lume a serialului şi a încheiat o afacere cu Tele München Group (TMG) din Germania pentru drepturile de difuzare din Europa Continentală.

De la debutul din această vară la Syfy, Haven a obţinut un rating de 1.9 şi un total de 2.6 milioane de telespectatori, dintre care peste 1.2 milioane adulţi cu vârsta 25-54 şi 989,000 adulţi cu vârsta 18-49. Aceste cifre sunt duble faţă de media de audienţă înregistrată în semestrul al treilea al anului 2009. În plus, Haven este urmărit de 82% din telespectatorii Eureka. În Canada, Haven este în topul primelor cinci seriale preferate de adulţii cu vârsta 25-54.*

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu