“Iubire si onoare” la Cannes ! La Palais de Festivals! Si de aici spre toata lumea! Prima telenovela romaneasca filmata HD si produsa de MediaPro Pictures pentru ACASA, “Iubire si onoare” a inregistrat un succes fulminant la MIPCOM, unul dintre cele mai mari si mai importante targuri internationale de vanzare si achizitionare de produse de televiziune, care a avut loc la Cannes in perioada 4 - 8 octombrie.
“Suntem foarte fericiti ca subiectul, povestea si calitatea productiei “Iubire si onoare” au trezit un interes atat de mare pe piata internationala. Niciodata nu au existat atatea cereri de achizitie cum s-a intamplat anul acesta. Suntem fericiti ca un succes romanesc devine international”, declara Ruxandra Ion, producator general “Iubire si onoare”.
Astfel ca personajele interpretate de Radu Valcan, Madalina Draghici, Maia Morgenstern, Diana Dumitrescu, Adela Popescu vor ajunge in curand in casele telespectatorilor din multe colturi ale lumii.
<<In acest moment, avem interes confirmat din America Latina, Middle East, Slovenia, Slovacia, dar si din teritorii precum Africa, Portugalia, Grecia si Ucraina. Mediapro Distribution, in calitate de agent de vanzari al productiilor CME (Central European Media), este mandra ca la MIPCOM a anuntat lansarea primei telenovele romanesti produsa in High Definition, respectiv “Iubire si onoare”. Din acest motiv, am avut un marketing mult mai vizibil la piata, cu indoor in palat si articole si publicitate in reviste de prestigiu precum Produccion y Distribucion, C21 si Prensario. Marketing-ul s-a axat in principal pe “Iubire si onoare”, dar si pe alte productii est europere distribuite de noi. Impactul campaniei a fost cel scontat, “Iubire si onoare” capatand notorietate in cadrul pietei, lucru care s-a reflectat si in numarul de clienti interesati sa afle mai multe detalii despre aceasta productie>>, declara Anca Truta , general manager MediaPro Distribution.
De asemenea, Mediapro Distribution a obtinut feedback pozitiv pentru o serie de formate romanesti din catalog, precum “Inima de tigan”, “Regina” si “Ingerasii” si a inceput negocieri cu companii de productie din Rusia, Portugalia, Polonia si SUA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu