miercuri, 19 ianuarie 2011

Demon şi înger vine Acasă

Orice este posibil în iubire şi război, iar după ce a trăit o viaţă dură pe străzile din New York şi lumea din jur l-a învăţat că totul are un preţ, Angel, cunoscut drept „El Diablo”, este pregătit să înfrunte orice pentru a rămâne alături de femeia iubită. Din 24 ianuarie, o poveste de iubire aflată mereu la graniţa dintre bine şi rău, „Demon şi înger” („Mas Sabe El Diablo”) va avea premiera ACASĂ. De luni până joi de la orele 23.30, iar în serile de weekend de la 22.30, Gaby Espino, Jencarlos Canela şi Miguel Varoni vin ACASĂ într-o captivantă poveste de iubire, din care nu lipsesc intrigile, trădarea şi răzbunarea.
Actriţa pe care telespectatorii au urmărit-o de curând într-o apariţie specială în telenovela „Cealaltă faţă a Analiei” şi pe care au îndrăgit-o în telenovele precum „O lume a fiarelor”, Gaby Espino se întoarce ACASĂ cu un nou rol principal, în „Demon şi înger”. Pentru prima dată, frumoasa actriţă face cuplu pe micul ecran atât cu Jencarlos Canela, un cântăreţ şi actor cunoscut în America Latină şi pe care telespectatorii de ACASĂ l-au putut vedea în „Umbrele trecutului”, cât şi alături de celebrul actor Miguel Varoni. Cu o îndelungată carieră artistică, atât ca actor cât şi ca regizor al unor telenovele faimoase, precum „Fără sâni nu există Paradis”, care a fost difuzată şi ACASĂ, Miguel Varoni este unul dintre cei mai apreciaţi artişti latino-americani. Deşi la vremea respectivă Gaby Espino era încă măritată cu actorul venezolan Cristobal Lander, actriţa şi partenerul ei de ecran, Jencarlos Canela, au transformat iubirea lor din telenovela „Demon şi înger” în realitate. După un timp petrecut împreună, cei doi au pus punct relaţiei, iar Gaby s-a întors la fostul ei soţ. Totuşi, pasiunea dintre cei doi şi relaţia interzisă pe care au avut-o în paralel, se reflectă în chimia dintre personajele lor din telenovela de ACASĂ.
Noua telenovelă de ACASĂ, „Demon şi înger”, a fost filmată la Miami, New York şi în Mexic, iar producţia a înregistrat un mare succes în rândul publicului, fiind distribuită în 70 de ţări din întreaga lume. „Demon şi înger” a devenit cea mai vizionată telenovelă produsă de Telemundo din ultimii doi ani, iar un milion de telespectatori din Statele Unite au urmărit fiecare episod al acestei poveşti. La cererea Guvernului american, casa de producţie Telemundo a decis să adauge în scenariu inca un subiect. Astfel a apărut în telenovelă un nou personaj, Perla Beltran, care se angajează la organizaţia U.S. Census, sa aduca la cunoştinţa cetăţenilor latini care trăiesc în Statele Unite că trebuie să se înregistreze şi să fie luaţi în evidenţă ca sa traiasca în legalitate în Statele Unite şi astfel, sa fie plătitori de taxe.
Un sondaj realizat în 2009 a arătat că o mare parte din latinii care trăiesc pe teritoriul SUA nu numai că nu sunt luaţi în evidenţă, dar nici nu ştiu, sau le este frică să facă acest lucru. Deşi sugestia de a introduce această temă în telenovelă a venit din partea reprezentanţilor guvernului american, Dan Browne, preşedintele postului de televiziune a declarat că Telemundo a beneficiat de „independenţă creativă toatală”, pe tot parcursul filmărilor.
Demon şi înger”, o poveste interzisă de iubire prinde viaţă ACASĂ, din 24 ianuarie, de luni până joi de la orele 23.30, iar în weekend de la 22.30.

4 comentarii:

  1. va rugam dati mai repede telenovela e prea tarzie ora va multumim un grup de fane

    RăspundețiȘtergere
  2. daca nu puteti difuza telenovela mai devreme dece nu se poate reluare ca la oricare telenovela

    RăspundețiȘtergere
  3. e cea mai tare telenovela

    RăspundețiȘtergere
  4. da imi place e foarte frumos dar ma fain a fost el rostro de analia amandoua imi plac la nebunie

    RăspundețiȘtergere