miercuri, 2 martie 2011

Denis Ştefan, maestru în tir cu arcul de pe cal


Pentru Denis Stefan, actorul din telenovela “Iubire si onoare”, difuzata ACASA de luni pana joi, de la 20.30, pasiunea pentru cai nu cunoaste limite. Dupa ce l-a cumparat pe Ardo in urma cu 2 ani Denis si-a dorit sa-si perfectioneze cunostintele in domeniul acrobatiilor pe cal asa ca, de cate ori programul ii permite, se duce in Ungaria pentru a urma cursuri de tir cu arcul de pe cal. Nu i-a fost usor sa fie acceptat la cea mai renumita scoala de profil din Europa, cea a maestrului Kassai Lajos. “Am fost nevoit sa trec niste teste pentru a fi declarat admis. Urmatorul test pe care trebuie sa-l trec consta in 10 kilometri de alergare pe teren accidentat in maxim 72 de minute urmat de 2 ore de calarit fara sa si 500 de sageti trase la tinta in maximum 1 ora si jumatate. Sa intru la cursuri a fost foarte greu, antrenamentele care au urmat sunt si ele foarte dure dar merita-fac totul din pasiune si cu pasiune. Practic acest sport din vara lui 2010 si am fost un norocos sa fiu acceptat la scoala maestrului Kassai. Sunt singurul roman de acolo”, spune mandru Denis.
In zilele libere de pe platourile de filmare din Buftea, Denis se antreneaza tragand la tinta sau petrecand timp cu ARDO pentru ca in aceasta disciplina sportiva se pune mult mai mare accent pe conexiunea dintre om si animal, increderea unul in altul fiind capitala . “As vrea sa deschid si eu la un moment dat o scoala Kassai aici, in Romania. Pana atunci ma antrenez, sunt foarte multe conditii de indeplinit si teste de trecut ca sa ai dreptul sa deschizi o scoala de tir cu arcul de pe cal sub numele Kassai. Teoretic este cam la fel ca in artele martiale, acest sport provenind din zona artelor martiale. In prima mea vizita in scoala Maestrul Kassai Lajos mi-a spus ca acest sport nu este un sprint ci un maraton asa ca sunt pregatit sa-l urmez o viata”, marturiseste actorul.
Pentru cel care ii da viata lui Rashid in telenovela “Iubire si onoare” nimic nu e periculos daca e facut cum trebuie. “Cand faci cu pasiune un astfel de sport si iubesti caii asa cum ii iubesc eu nu este periculos sa practici acest sport. Nu este usor dar cu siguranta  sentimentul de libertate obtinut in acele clipe petrecute in saua lui Ardo tragand la tinta merita din plin”, spune Denis.
Denis Stefan este decis sa folosesca ceea ce invata si pe platourile de filmare. “Am inceput acest sport pentru ca eram atras de tot ceea ce are legatura cu calul si am vrut sa invat o noua tehnica pe care o pot folosi in film. Astept cu nerabdare ziua in care voi pune in practica ceea ce stiu. Pana atunci ma bucur eu si ii bucur si pe altii cu pasiunea mea”, adauga Denis.
 De luni pana joi, de la 20.30, Denis Stefan poate fi urmarit in telenovela “Iubire si onoare”, difuzata ACASA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu