Marţi, 8 martie, TVR 2 aduce telespectatorelor sale (şi nu numai) două cadouri inedite: continuarea serialului Miracole – cu o nouă serie, cea de-a X-a, şi un nou serial SF producţie BBC, Supravieţuitorii.
Aşadar, din 8 martie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 7.00 şi în reluare de la ora 16.00, TVR 2 va difuza câte două episoade din noul sezon al serialului Miracole. Povestea continuă cu dezvăluiri senzaţionale la celebra clinică Life unde doctori, infirmiere şi pacienţi trăiesc pasiuni, drame, se bucură de succes sau învaţă din eşecuri. Încă din primul episod rebelul Jacopo se dovedeşte a fi chiar fiul celebrului doctor Umberto Curti, pe a cărui familie doreşte să se răzbune. Pe de altă parte, Elena hotărăşte să se despartă de Davide. Iar Francesco, fiul Elenei, începe să aibă probleme la şcoală, nu e atent, nu mai învaţă, şi nimeni nu bănuieşte că problemele sunt mai grave decât par la prima vedere.
Tot în 8 martie, de la ora 21.00, la TVR 2 va debuta serialul Supravieţuitorii, producţie BBC 2008, ce va putea fi urmărit în fiecare zi de luni până joi. Tema porneşte de la o cumplită pandemie de gripă care a ucis 99% din populaţia lumii. Cei câţiva supravieţuitori, adunaţi într-o mică societate matriarhală condusă de Abby Grant, trebuie să facă faţă unei jungle imposibil de controlat, unei lumi lipsite de legi, în care cei slabi sunt la mila celui puternic. Fără facilităţile secolului 21 (electricitate, apă curată, tehnologia avansată) eroii noului serial se confruntă cu pericole teribile. Regia este semnată de Jamie Payne iar din distribuţie fac parte Julie Graham, Philip Rhys şi Max Beesley, ultimul fiind cunoscut telespectatorilor din serialul TVR 2: Hotel Babylon în care interpretează rolul managerului Charlie Edwards.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu