vineri, 6 mai 2011

Impostoarea vine Acasă din 16 mai

Se spune că iubirea trece prin stomac, iar protagoniştii noii telenovele de ACASĂ, „Impostoarea” („Querida Enemiga”) ştiu cel mai bine acest lucru. Arome îmbietoare, reţete tradiţionale mexicane, dar mai ales multă iubire, „Impostoarea” are toate ingredientele unei poveşti emoţionante.
Din 16 mai, de luni până vineri de la orele 15.30, Ana Layevska este Lorena în „Impostoarea”, o fată care visează să devină maestru bucătar şi să-l întâlnească pe bărbatul visurilor ei. Pentru prima dată pe micile ecrane, Ana Layevska face cuplu cu Gabriel Soto, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de telenovele, care a vizitat şi România la invitaţia postului ACASĂ. Pe Ana Layevska publicul a îndrăgit-o în telenovele precum „Cele două feţe ale Anei”, sau „Mama vitregă”, în timp ce Gabriel Soto a cucerit milioane de inimi în telenovele ca „Predestinaţi”, „Pădurea blestemată”, sau „Perla, cărările iubirii”. „Personajul meu este o fată care iubeşte prin intermediul gastronomiei, comunică emoţii şi sentimente şi îi face mare plăcere atunci când cineva se bucură de mâncarea pregătită de ea”, povesteşte Ana Layevska despre personajul său din noua telenovelă de ACASĂ.
Gabriel Soto este Alonso, „un medic care lucrează mult cu copiii bolnavi, un băiat foarte conservator şi familist”, după cum spune chiar actorul. „Totuşi, el va descoperi că este bolnav de gelozie. Alonso este total diferit de mine, pornind de la imagine, vestimentaţie şi până la felul de a fi”, continuă Gabriel Soto. „Este conservator, se poartă impecabil, nu că eu aş fi grosolan, dar a fost destul de dificil să-l interpretez, pentru că e foarte diferit de ceea ce sunt eu în realitate. Îmi place foarte mult să lucrez în spital, pentru că învăţ foarte mult. Cred că fiecare personaj pe care îl interpretez mă învaţă ceva, iar ca medic, asta mi se întâmplă în fiecare zi. Lucrăm într-un spital de copii, iar când vezi copii bolnavi, atunci realizezi cât de valoroasă este viaţa de fapt”.
Impostoarea” este o telenovelă care promite telespectatorilor multe surprize, iar arta culinară este personajul principal. Evenimentul de lansare a telenovelei a avut loc într-un spaţiu amenajat ca o bucătărie uriaşă, iar invitaţii au putut degusta bucate precum supă de pepene galben, gustări cu fructe de mare,  dar şi frigărui de fructe scăldate într-o fântână de ciocolată. Pe lângă Ana Layevska şi Gabriel Soto, telespectatorii îi vor putea urmări ACASĂ în „Impostoarea” şi pe Carmen Becerra, actriţa care a declarat că adoră să interpreteze personaje negative, Maria Rubio, Mike Biaggio, Luz Elena Gonzalez, Sharis Cid, Dana Paola, sau Marco Mendez. În plus, telenovela a avut şi invitaţi speciali, bucătari celebri şi personalităţi, precum şi maestrul bucătar Alfredo Oropeza, unul dintre cei mai apreciaţi artişti culinari mexicani.
Pe platourile de filmare de la „Impostoarea”, fiecare zi începea în arome delicioase şi se încheia cu degustarea produselor preparate. Mirosurile de bucate îi îmbiau pe actori, care nu se puteau abţine de la a gusta preparatele tradiţionale mexicane. „Pe platouri întotdeauna miroase delicios”, spune Ana Layevska, protagonista telenovelei. „Când ajungi pe platou, mereu se simte miros de tacos, tortilla şi alte preparate. Este o telenovelă foarte gustoasă”. Din 16 mai, aromele  din „Impostoarea” îi îmbie pe telespectatori ACASĂ, de luni până vineri de la orele 15.30.

6 comentarii:

  1. imi place foarte mult de lorena e o actrita foarte buna aliss din ytalia

    RăspundețiȘtergere
  2. Da da Lorena((Ana este o actrita minunata..frt tare imi place!!!Emi din Republica Moldova...

    RăspundețiȘtergere
  3. as dori si eu daca nu e cu suparare sa stiu si eu cine canta melodia de inceput la telenovela

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte tare telenovela,daca vrei poti sa vezi pe http://neededspark.blogspot.com/2011/06/impostoarea-telenovela-video-online.html cateva episoade.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cine canta melodia??..”Mijares” o canta..;)) si se cheama ”Te Ha Robado”...;))sper ca te am ajutat!!:*pa pa...;))

    RăspundețiȘtergere