vineri, 6 mai 2011

Seriale noi în iunie la Diva Universal


HAVEN
Două episoade în fiecare luni, de la 21:00, din 6 iunie
Inspirat de romanul lui Stephen King, The Colorado Kid, Haven, pătrunde în lumea ciudată a unui orăşel din Maine, populat de oameni care au diverse puteri neobişnuite şi au fost cu toţii exilaţi aici pentru că le  ţine puterile sub control, astfel putând duce o viaţă normală. Când agenta FBI Audrey Parker (Emily Rose) este chemată la Haven pentru a rezolva cazul unui deţinut evadat, care moare în mod misterios la scurtă vreme după ce ajunge în acest orăşel, ea decide să mai rămână în zonă şi să investigheze mai amănunţit acest loc curios. În fiecare săptămână, pe măsură ce puterile latente ale localnicilor încep să iasă la iveală, Audrey va încerca să ţină aceste forţe supranaturale la distanţă. În scurtă vreme, descoperă că oraşul joacă un rol esenţial nu numai în istoria personală a celor pe care îi adăposteşte, dar şi a ei.

SOŢIA PERFECTĂ – Sezonul II
În fiecare duminică, de la 21:00
Un serial captivant cu Julianna Margulies, câştigătoare a premiilor Emmy, Globul de Aur şi SAG  în rolul unei soţii şi mame care îşi asumă cu mult curaj responsabilitatea pentru familia ei şi revine în câmpul muncii după ce soţul ei ajunge la închisoare din cauza unui scandal sexual şi de corupţie politică. Lăsând deoparte trădarea şi umilinţa publică cauzată de soţul ei, Peter, Alicia Florrick o ia de la capăt, întorcându-se la cariera de avocat al apărării. Cu ajutorul fostei colege de la Drept, Alicia depăşeşte provocările întoarcerii la muncă într-un mediu competitiv şi, din soţia stânjenită şi dispreţuită a politicianului, devine o femeie de carieră, oferind un mediu sigur şi stabil copiilor ei, Zach, în vârstă de 15 ani şi Grace, 14 ani. Pentru prima oară în ani de zile, Alicia îşi schimbă identitatea de "soţie perfectă" şi preia controlul asupra propriului destin.

MEDIUMUL – Sezonul VI
Două episoade în fiecare joi, de la 21:00

 Patricia Arquette joacă rolul mediumului Allison Dubois, ajutând la rezolvarea cazurilor de criminalistică, în acest serial cu apariţii fantomatice şi viziuni profetice. Serialul este inspirat din povestea adevărată de viaţă a lui Allison Dubois, care îşi foloseşte abilităţile paranormale în prinderea criminalilor, în biroul Procurorului General din Phoenix. Visele îi oferă desori indicii despre persoanele dispărute şi când atinge pe cineva poate să vadă dincolo de aprenţele acelei persoane. Allison încearcă să menţină un echilibru între slujba stresantă şi rolul de soţie şi mamă a trei copii, care par să dezvolte abilităţi similare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu