Ioana Ginghina isi serbeaza ziua de nastere alaturi de copiii carora le este de cateva zile profesoara de actorie la un afterschool si la Teatrul Ion Creanga unde repeta pentru un spectacol nou. Frumoasa actrita implineste 34 de ani si marturiseste ca si-a inceput ziua intr-un mod foarte placut, citind sutele de mesaje de “La Multi Ani” pe care le-a primit pe contul ei de Facebook.
“Dimineața la 7:30 când m-am trezit Alexandru plecase la filmare asa ca pana la 8 mi-am citit mesajele de la prietenii virtuali care erau foarte multe si m-au emotionat foarte tare. Apoi am trezit-o pe Ruxandra si când trebuia sa iesim pe usa sa mergem la gradinita, a apărut si Alexandru cu un buchet de flori si cadoul de ziua mea. A profitat de o mica pauza de filmare pe care a avut-o la “Pariu cu viata” ca sa faca acest gest frumos”, povesteste Ioana Ginghina.
Ziua Ioanei este una colorata de zambetele copiilor de la afterschool-ul din Otopeni, acolo unde le preda ore de actorie: “Copiii mei dragi mă așteptau cu flori. Au fost rasplatiti si ei cu bomboane, asa ca m-am simțit ca in școala generală. Se pare ca sunt "profesoara preferata". Mă bucur ca metoda mea de predare a actoriei este una plăcută, copiii se simt bine, au început sa comunice mult mai bine. Imi povestesc ce fac la școala, iar eu le stimulez imaginatia cu diferite exercitii in care se pot dezlantui, dar ordonat si cu multă logica.”
Ziua de astazi este una plina pentru Ioana Ginghina caci repeta si la un spectacol nou, care va avea premiera pe 1 octombrie la Teatrul Ion Creangă din Bucuresti: “Dupa repetitie, vom sarbatori cu sampanie si multă distracție cu colegii mei, cu care planuisem de ceva timp aceasta mica petrecere.”
Aflat pe platourile de filmare pentru “Pariu cu viata”, serialul pentru intreaga familie difuzat in fiecare luni de la 20.30 la PRO TV, Alexandru Papadopol i-a trimis sotiei sale multe mesaje de “La multi ani”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu