Un agent special FBI, un genial om de ştiinţă care şi-a petrecut ultimii 17 ani închis într-un ospiciu şi fiul său, aproape la fel de inteligent, vin la Pro Tv din 30 septembrie pentru a dezvălui misterul din spatele unor evenimente incredibile în superproducţia Fringe, nominalizată la două premii Emmy. Universuri paralele, boli rare, inteligenţă artificială, teleportare, activităţi paranormale, toate acestea îi vor face pe telespectatorii Pro Tv să-şi imagineze imposibilul şi să caute neîncetat răspunsuri pentru ceea ce se întâmplă dincolo de graniţa ştiinţei. J.J Abrams, Alex Kurtzman şi Roberto Orci, cei din spatele renumitelor Star Trek, Misiune: imposibilă III şi Alias sunt doar trei nume din echipa ce se află în spatele producţiei ce va fi difuzată şi de Pro Tv din 30 septembrie, de luni până joi de la 23:00.
Costurile de producţie pentru episodul pilot al serialului s-au ridicat la 10 milioane de dolari, iar acesta a fost regizat de Alex Graves, distins cu două prestigioase premii Emmy. Difuzat în SUA pe 9 septembrie 2008, primul episod a fost urmărit de 9.13 milioane de telespectatori. Publicul a crescut considerabil odată cu cel de-al doilea episod, urmărit de nu mai puţin de 13.27 milioane de telespectatori, ceea ce a făcut ca Fringe să se situeze în topul celor mai vizionate programe ale săptămânii. Până în luna octombrie a aceluiaşi an, serialul obţinea performanţa de a deveni cea mai urmărită nouă producţie în rândul publicului cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.
Joshua Jackson este Peter Bishop, fiul extrem de inteligent al omului de ştiinţă Walter Bishop (John Noble), considerat, pe bună dreptate, un Einstein contemporan. Joshua este cunoscut din serialul difuzat şi de Pro Tv Cei mai frumoşi ani, (Dawson’s Creek, 1998) şi are deja peste 15 ani petrecuţi în faţa camerelor de filmat. În noul serial de la Pro Tv, Joshua Jackson s-a implicat trup şi suflet. La propriu. Carismaticul Joshua a dezvăluit că a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce o scenă de tortură nu a decurs conform planului şi a fost grav rănit. „Nici măcar nu au folosit secvenţele deoarece sângele îmi curgea din nas întruna, iar acest lucru nu se potrivea deloc cu scena. Eram imobilizat pe o masă, iar în nas mi-a fost introdusă o sârmă de cupru, care avea o protecţie de cauciuc. În timpul filmărilor însă, ceva nu a mers cum trebuie şi mi-a afectat sinusul. Sună dramatic, dar a fost mai amuzant decât orice altceva” a mărturisit Joshua.
John Noble, cel care îl interpretează în Fringe pe Walter Bishop, este cunoscut mai ales pentru rolul Denethor din Stăpânul inelelor.
Anna Torv, cea care este în Fringe agentul special FBI Olivia Dunham, a absolvit Institutul Naţional de Artă Dramatică, cea mai renumită facultate de teatru din Australia. Încă de la absolvire, ea a avut în mod constant colaborări cu renumita Companie de Teatru Sydney şi a primit numeroase roluri în seriale precum The Secret Life of Us şi Young Lions.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu