miercuri, 22 septembrie 2010

Ştirea de la prima ora! Azi începe Ezel la Kanal D

De azi, 22 septembrie, de la orele 22.00, Kanal D va difuza “ Ezel”,  cel mai de succes serial turcesc al momentului.  “Ezel”  este un serial unic atat prin poveste si personaje cat si prin calitatea productiei, a echipei de actori, regizori si scenaristi. Serialul se remarca si prin prezentarea celor mai frumoase si exclusiviste locuri din Istanbul, prin masinile de lux si tinutele extravagante ale personajelor.  Ezel  este o poveste impresionanta despre dragoste, prietenie, tradare si razbunare din inima fascinantului Istanbul. Telespectatorii vor avea ocazia sa descopere o lume noua, cu  cultură şi tradiţii diferite,  sa cunoasca adevarata viata a oamenilor bogati. O viata  plina de riscuri si compromisuri, cu lacrimi si suferinte ascunse insa, in spatele vilelor de lux, hainelor de marca  şi masinilor scumpe.

“EZEL” este povestea de viaţă a lui Omer, un tânăr îndrăgostit şi plin de speranţă, care urma să se căsătorească cu fata visurilor lui după terminarea armatei. Destinul însă îşi spune cuvântul, iar acesta se trezeşte brusc la închisoare, acuzat de crimă. Femeia de care era îndrăgostit, Eysan, şi cei mai buni prieteni, Cengiz şi Ali, îi întinseseră o cursă, care l-a aruncat departe de familie şi de tot ce iubea.  A rămas singur, cu o întrebare care timp de 10 ani nu i-a dat pace : De ce?
 Reuşind să scape din închisoare după câţiva ani, Omer îşi schimbă înfăţişarea şi identitatea şi devine, astfel, Ezel, un om al cărui principal scop este răzbunarea. Ezel este pregătit să înceapă jocul. El se va răzbuna pe aceste trei persoane; vrea să le ia ce au mai drag aşa cum şi ei i-au luat totul cu ani în urmă. Însă, înainte de toate, trebuie să ucidă dragostea care îl macină şi pe care încă i-o mai poartă lui Eysan.

Un serial de succes cu un buget de lux

 Cu un buget de peste 300 000 de euro pe episod, peste 30 de locuri de filmare în Istanbul, cu o distribuţie de excepţie şi o echipă de producţie de peste 100 de persoane, EZEL este un serial care se ridică la calitatea producţiilor hollywoodiene. Datorită audienţelor record înregistrate în Turcia, dar şi succesului răsunător la târgul de produse de televiziune de la Cannes, Ezel este considerat nouă revelaţie de pe piaţa media internaţională.
Serialul “Ezel” a câştigat cele mai importante premii din industria producţiilor de televiziune din Turcia în anul 2010 şi este la momentul actual cel mai vizionat serial turcesc al tuturor timpurilor. Printre cele mai apreciate puncte forte ale serialului se numără scenariul, care redă o poveste fascinantă, construită minuţios pentru a păstra suspansul şi a aduce elemente de surpriză în fiecare episod, coloana sonoră, care va captiva fiecare telespectator şi personajele, construite cu realism, ele având atât nuanţe pozitive, cât şi nuanţe negative. Distribuţia face onoare serialului, cei doi actori din rolurile principale, Kenan Imirizalioglu (Ezel) şi Cansu Dere (Eysan) ajungând, în scurt timp, la statutul de idoli în ţara lor natală, datorită rolurilor interpretate fără cusur în serialul Ezel.
                Descoperiţi o poveste despre viaţă, secrete, relaţii, prietenie şi dragoste în culori orientale, din inima fascinantului Istanbul, din 22 septembrie, în fiecare miercuri şi joi, de la orele 22.00, numai la Kanal D!

2 comentarii: