duminică, 12 septembrie 2010

Nicoleta Luciu a petrecut cu prietenii la iarba verde

Nicoleta Luciu, interpreta Sorayei din telenovela ‘Iubire si onoare”, care va avea marea premiera ACASA din 20 septembrie, de la ora 20.30, isi sarbatoreste astazi ziua de nastere alaturi de familie si de prieteni: “Anul acesta am ales sa merg la prietena mea, Luminita, in Buftea. Ne-am gandit noi inca de anul trecut sa facem un gratar si o petrecere campeneasca, ca o data-n viata faci 30 de ani. Cel mai fericit a fost cel mic, Zsolt, fericit ca are cu cine sa se joace, dar si ca mama lui a primit foarte multe cadouri”, marturiseste Nicoleta.
Cel mai frumos dar a venit insa de la fiul ei, Zsolt: “De la inceputul saptamanii il duc pe Zsolt la gradinita. Ii place foarte mult si, joi dimineata, am avut surpriza, cand plecam de la gradinita sa-l aud pe fiul meu ca striga dupa mine si-mi spune ”bye-bye”. Semana mai mult cu “bau-bau” dar am realizat ca-si ia “la revedere” in engleza. Am fost cea mai fericita mamica din lume”, marturiseste Nicoleta. Si cadourile din partea celui mic nu s-au oprit aici. “Vineri dupa amiaza, cand l-am luat de la gradi, Zsolt mi-a aratat un desen, erau de fapt degetele lui colorate puse pe o hartie alba pentru ca nu stie, inca, sa manuiasca pensula. Doamna educatoare mi-a spus ca este primul lui cadou pentru mine si l-am pus la panoul cu creatiile lor artistice. Nu cred ca mi-as putea dori un dar mai frumos”, spune emotionata frumoasa mamica.
Si cum de ziua ta totul iti este permis, Nicoleta si-a propus astazi sa manance din bunatatile de pe gratar si sa guste din tort urmand ca de maine sa revina la regim: “Nu vreau sa imi refuz nimic astazi, totul arata foarte bine incat voi gusta cate putin din toate. Tortul este delicios si imi va face placere sa ciocnesc cu cei dragi un pahar de sampanie pentru copii”, adauga Nicoleta.
Frumoasa actrita poate fi urmarita, din 20 septembrie, de la 20.30, ACASA, in telenovela “Iubire si onoare” unde Nicoleta Luciu joaca rolul Sorayei, cea de-a doua sotie a lui Aziz (Augustin Viziru), fiul unui emir foarte bogat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu